Prietenia si barbatii

Nu o data mi s-a intamplat sa-l cunosc pe iubitul unei prietene bune si sa ajung daca nu imediat, in timp, la concluzia ca nu este potrivit pentru ea.

 

O singura data insa m-am exprimat mai pronuntat pentru ca timpul trecea si din pacate toate scenariile cele mai negre mi s-au confirmat. Atunci am incercat sa o fac sa vada realitatea mea, sa imbratiseze parerile mele si sa o indrum pe un drum care mie mi se parea ca i se cuvine, fara sa o intreb daca si ea vede la fel. Rezultatul a fost bineinteles inevitabil si anume relatia intre noi s-a racit si ea a mers pe singurul drum pe care atunci il considerat potrivit. Din pacate pentru mine, sau pentru amandoua, nici dupa ce s-au despartit nu ne-am revenit. Crescusem, apucasem sa ne construim alte viziuni si nu ne mai intersectam decat atunci cand venea vorba de niste amintiri.

 

Atunci, mi-am promis ca nu voi mai face aceasta greseala niciodata, ca fiecare dintre noi stie mai bine decat oricine ce vrea de la viata, iar eu in calitatea mea de prietena nu am niciun drept sa intervin.

Se intampla acum vreo 8 ani si pana acum juramantul propriu si personal nu a fost amenintat deloc.

 

Acum insa soarta ma pune din nou la rascruce de drumuri si decizii. Se poate spune ca e altfel, pentru ca am sperat aproape 3 ani ca se va schimba situatia, sau mai bine zis aproape 3 ani am tinut cu dintii de promisiunea facuta. Nu e treaba mea, vorbesc putin si cuprinzator in speranta ca poate imi prinde ideea, dar nu fac caz pe asta, o las ca poate isi da ea seama....hai ca poate eu gresesc, te rog eu sa nu fie asa cum cred eu, sunt nebuna, revino-ti...ii face bine....se vor contopi si va fi cum isi doreste ea...opreste-te si respecta-i decizia....

.....si tot asa pana cand, acum de curand, se pare ca nu numai eu am trecut prin aceste certuri cu propria persoana. Deci, cele mai bune prietene ale ei isi lasa privirea in jos cu parere de rau ca ea nu are parte de ceea ce merita. Ea nu e fericita si, mai grav, a uitat sa mai si zambeasca pentru ca nu mai are cine sa o faca, iar cu noi e doar o refulare ca stie ca dupa cola aia se va intoarce acasa....

 

Si uite asa, lupta mea incepe....ce fac? ma risc, ma va intelege, o sa stiu cum sa-i spun astfel incat sa nu se inchida si mai rau? Cum ii explic ca stiu ca nu e fericita si sa o rog sa se deschida?

Daca se minte pe ea, ne va minti si pe noi si atunci imi trebuie acea maturitate care sa-mi permita sa o fac sa inteleaga ca ii vreau binele, o vreau pe acum de acum 3 ani, nu pe cea de acum. Sunt in stare? Sau mai bine stau in banca mea si o astept sa puna ea piciorul in prag?

 

Si cam asa o duc de ceva timp incoace...e bine sa intervii sau e mai intelept sa fii subtil si sa ii permiti sa ia propriile decizii fara a o influenta deloc? Se stie ca intr-o batalie de genul acesta, prietena cea mai buna nu castiga niciodata, doar barbatul care si asa nu se chinuie sa demonstreze nimanui nimic.

 

O sa astept momentul acela in care simti ca ea te asteapta sa-i spui ca greseste, in care s-a hotarat deja, dar asteapta confirmarea. Si totusi, rolul meu de prietena care mai e?

10 semne ca e timpul sa inchei o relatie

Femeile prefera sa ramana intr-o relatie chiar daca nu le aduce fericirea si implinirea de care au nevoie. Noi, spre deosebire de barbati, nu avem nici stapanire de sine suficienta si nici incredere ca putem depasi demn un astfel de moment. Statutul de "femeie singura" nu este unul magulitor deloc si chiar considerat stanjenitor si frustrant. 

Chiar daca ne este frica de ce-o sa spuna familia sau prietenii si ne gandim cu groaza ce o sa facem cand ramanem singure sunt situatii in care este mai bine sa spui stop:

1. Cand certurile sunt atat de dese ca au ajuns sa ti se para o normalitate

2. Nu mai gasiti cai de comunicare si va indepartati voit unul de celalalt

3. Esti in permanenta nemultumita de orice, fara motiv

4. Nu poti sa te mai bucuri de nimic si toate povestile fericite te enerveaza si iti creeaza o stare de disconfort

5. Nu iti mai place nimic la el si te irita fiecare actiune. Incearca sa-ti aduci aminte ca la inceput ii iubeai si cele mai ciudate gesturi si acum indiferent ce face ai impresia ca nu e ok

6. Cand ai face orice numai sa nu petreci timpul cu el. Incepi sa iesi mai mult cu prietenele, ramai peste program la birou si faci cat mai multe astfel incat sa ajungi cat mai tarziu acasa. Destul de diferit fata de primele luni, nu?

7. Cand incetati sa va mai faceti planuri impreuna. Undeva, cumva in subconstient realizati deja ca sfarsitul este aproape

8. Chiar si cand motive sunt, nu mai radeti impreuna. Prezenta celuilalt devine apasatoare si incet incet nu o sa va mai simtiti in largul vostru

9. Atractia fatala de la inceput si chimia dintre voi a disparut fara nicio speranta de regasire

10. Incepi sa te uiti dupa alti barbati si sa te imaginezi langa altcineva. In momentul asta, deja te minti pe tine si este mult mai grav...

Viata este destul de grea asa cum ne-a fost data, de ce trebuie noi tot timpul sa o complicam si mai tare?

De ce insala barbatii?

Intrebarea aceasta cred ca ne-am adresat-o toate si ne tot caznim sa gasim un raspuns care sa ne scoata din aceasta mare dilema a vietii noastre.

In primul rand, eu cred ca nu toti barbatii insala. Mai mult de atat, stiu ca exista barbati care nici nu isi pun aceasta problema, nu se gandesc deloc sa experimenteze si asta poate din prea mult respect fara de partenera de viata sau pentru ca nu-i lasa constiinta. Exista barbati fideli, dar exista si barbati care nici nu isi imagineaza sa nu aiba mai multe relatii in acelasi timp.

Eu as vrea sa ma opresc acum asupra celei de-a doua categorii, dar vreau sa va spun ca nu generalizez si raman la parerea mea ca nu toti sunt la fel. Doar noi trebuie sa avem norocul si inspiratia sa ne oprim la cei care merita.

Am si am avut de-a lungul timpului nenumarati amici de sex masculin, carora le multumesc pe aceasta cale ca m-au facut partasa la discutiile lor "despre femei". Am auzit scuze, pretexe, motive invocate, motiv pentru care am sa incerc mai jos sa le sumarizez:

1. Nimic nu se compara cu primele luni de relatie, cand pasiunea si dorinta ating cote maxime. Insa sunt barbati care se asteapta ca acea flacara sa dureze pururea si nu constientizeaza ca pe masura ce timpul trece prioritatile se schimba, fapt ce poate conduce si la un interes mai scazut pentru viata sexuala. Cei care nu concep acest lucru dau vina pe "prea multa liniste si lipsa de adrenalina" si incep sa o caute in alta parte.

Le-as spune imaturii pentru ca, pana acum, nu am vazut la niciunul sa fi avut vreo epifanie si sa descopere cam cum e in realitate de fapt.

2. Exista categoria "celor care se simt permanent nebagati in seama", de ai senzatia ca trebuie sa le porti de grija de ei mai ceva ca la un copil si cer nelimitat suport si atentie. Justificarea lor se rezuma la faptul ca nu sunt satisfacuti din punct de vedere emotional si ca se simt nedoriti si atunci simt nevoia sa primeasca din mai multe locuri semnale de implicare si protectie.

3. Mai sunt cei care se simt plictisiti indiferent de ceea ce fac, au o doxa de teribilism care ar fi trebuit sa le treaca dupa pubertate, dar acest lucru nu s-a intamplat. Ei vor fi mereu in cautare de senzatii tari si vor urmari pericolul si indiferent de ce gasesc acasa pentru ei nu va fi indeajuns de multumitor.

4. Burlacul declarat este acel barbat care se s-ar putea defini prin curiozitate si neputinta asumarii angajamentelor. Chiar daca incepi o relatie cu un astfel de barbat, nu te astepta prea repede sa fii tu cea care il va schimba. De cele mai multe ori, doar ajungi sa fii tu cea care sufera, iar sa fie impacat cu sine pentru ca te-a avertizat de la inceput, in consecinta nu se simte vinovat cu nimic.

5. Nemultumitii, pe viata in general, nu doar pe relatia in sine. Sunt cei carora nu le convine nimic, au de toate si nu se bucura de nimic, nu te apreciza absolut deloc si pentru ei orice ai face nu e bine. Eu m-as duce mai departe si as spune ca sufera de "sindromul drobului de sare", dar nu am studii in psihologie ca sa fac aprecieri si nici nu stiu daca se foloseste asa, insa mie mi se pare ca ii defineste perfect.

Oricat te-ai chinui sa ii multumesti acest lucru cu greu ma tem ca se va intampla si de aceea ei sunt intr-o permanenta cautare a perfectiunii. Ei niciodata nu o vor gasi, iar tu nu vei ajunge decat sa te frustrezi si sa-ti pierzi increderea in tine.

Asa ca, dragele mele, daca se intampla sa intalniti vreun tipar din cele mai sus prezentate, rugamintea mea este sa va ganditi de doua ori daca merita sa investiti timp si sentimente pentru o cauza cu mari sanse de nereusita.

Sfaturi pentru o zi mai buna

Eu cred foarte mult in puterea gandirii si in controlul pe care il avem asupra evenimentelor viitoare.

de multe ori stam sa ne miram de ce ni se intampla cele mai nefericite lucruri si ce am facut sa meritam asta. Frica ca ar putea sa ti se intample ceva rau o consider doar un declansator, o simpla chemare precisa ca acel ceva sa se si indeplineasca. Pesimismul in care am fost crescuti cu totii si mai ales resemnarea ca starea de bine nu ne apartine au dat nastere unor adevarati demoni.

Si ce s-ar intampla daca nu am mai porni la drum cu ganduri negative, nu am mai incepe toate propozitiile cu "nu vreau sa patesc x" sau "daca o sa....", ci, in schimb, am fi convinsi si constienti de abilitatile si calitatile noastre si am vedea lumea in tonuri de "vreau", "pot" si "sunt in stare"

Inca inexplicabil pentru mine in momentul de fata este faptul ca toate gandurile mele ajung sa se materializeze. Acum cand stau si ma gandesc in urma realizez ca eu am adus in viata mea intamplari nefericite pentru ca in continuu ma gandeam la ele si imi era teama sa trec prin ele.

Esti ceea ce gandesti!

In fiecare zi trebuie sa multumesti! pentru ce ai, ce esti, pentru cine este langa tine…pentru tot ce reprezinti
trebuie sa te intrebi
trebuie sa ceri
si …. trebuie sa iti imaginezi
Cel mai important: sa crezi ca tot ce vrei se poate realiza.
neindeplinirea obiectivelor are un singur vinovat….propria persoana

Totul se poate si totul are rezolvare! Iar pentru cei care ridica din spranceana sau rad autosuficienti, argumentul meu este creierul nostru decide si stabileste traiectoria!

Ce facem dupa ce am incheiat o relatie?

Cel mai probabil, prima intrebare care apare este: "Si eu ce fac acum?"

Daca s-ar putea sa ne rezolve altcineva problemele sau sa ne ghideze alta persoana pe drumul dorit ar fi mult mai usor, nu? Ei bine, nu!

In primul rand, pana a gasi raspunsul la intrebarea de mai sus, trebuie sa lucram un pic la "Cine sunt eu?" sau si mai bine "Ce vreau eu?"

A te invinovati, lamenta sau blestema soarta ca nu e blanda cu tine nu sunt solutii pe termen lung.

Stiu ca este greu sa te pui seara in pat si sa mangai cu mana jumatatea goala si in timp ce iti stergi o lacrima de pe obraz sa iei o perna in brate pentru a mai potoli din tristete.

E mai greu sa mananci singura, sa ajungi acasa si sa nu te astepte nimeni sau chiar sa te surprinda neplacut ca toate lucrurile seara sunt in acelasi loc in care le-ai lasat dimineata.

Dar nu sunt motive care sa te doboare!

In al doilea rand, sunt lucruri mult mai grave de atat, sunt probleme mult mai mari, sunt drame ale caror rezolvare nu exista indiferent de orice.

Hai sa o luam cu pasi mici, dar precisi:

ce vrei tu?

- sa fii fericita

- sa te simti iubita si respectata

- sa te simti dorita si protejata

- sa aiba cineva, acel cineva, nevoie de tine

Insa, in momentul de fata, primele discutii pe care ar trebui sa le ai cu tine s-ar rezuma la:

- Eu ma iubesc? Imi place cum sunt, cum arat, cum gandesc? Ma respect?

Pornind de aici, de la relatia cu tine poti ajunge la unele concluzii uneori deloc usoare.

Si gandeste-te ca daca nu te respecti, nu te simti bine cu tine si in pielea ta, nu te apreciezi si nu ai deloc incredere in tine, de ce ar face toate lucrurile acestea altcineva??

Nu e momentul sa gasesti solutiile in tine si sa nu mai astepti ajutorul din exterior?