Pagini

Pentru ca raspunsul sta in noi!

Pentru ca raspunsul sta in noi!

vineri, 30 mai 2014

De ce ne despartim?

Observ in ultima vreme tot mai multe femei singure, fara partener, dar si fara o perspectiva in fata. Nu isi dau mesaje cu nimeni, nu ies la cafele, la tatonari si cel mai probabil au inima franta din cauza ultimei relatii.

Dar nu pot sa ma abtin sa nu ma intreb ce s-a intamplat, de ce nu au reusit sa mentina acea relatie si sa mearga mai departe in doi.

De ce se tot cearta oamenii intre ei si cand au crescut asa de mult orgoliile astfel incat iubirea sa nu mai fie de ajuns?

Cu totii ne-am schimbat extrem de mult in aceasta goana dupa cariera, in dorintele nefiresti de a cunoaste si a diversifica cat mult si a ne pune pe noi, inainte de toate, pe primul pla. Dar la sfarsitul zilei, inainte sa adormi, te uiti spre partea goala a patului si realizezi ca merita?

Nu vreau sa dau vina pe nimeni, nici pe femei, nici pe barbati, ci poate doar pe usurinta cu care ne-am aruncat in acest cerc vicios care nu este altceva decat o goana dupa false principii si valori.

Poate daca am invata cu totii sa ne respectam mai mult, sa fim atenti la vorbele si actiunile noastre pentru ca ambele pot rani persoana de langa noi, sa ne transpunem pentru cateva minute in pielea partenerului si sa ne imaginam noi cum ne-am simti, sa ne gandim nu numai la noi, ci si la cel de langa noi....poate daca am intelege ca este infinit mai greu sa faci bine, decat sa faci rau...poate ne-am iubi mai mult si nu ne-am mai certa atat.

miercuri, 28 mai 2014

Sporturi pentru relaxare

Eu personal nu sunt o mare impatimita a sporturilor si nici nu am o cultura in acest sens, insa am observat ca are un beneficiu major pe care pe mine m-a convins: cand fac sport nu ma gandesc la nimic!

Mintea mi se elibereaza brusc si singurul lucru care ma preocupa este ceea ce fac atunci pe moment. Poate asta este si frumusetea cand esti un incepator la toate si nu iti curge sportul prin sange, deoarece tot timpul eu stau concentrata, extrem de focusata si am un singur scop si anume sa nu ma ranesc de niciun fel.

Va recomand ca in perioadele mai dificile pe care le traversati sa va apucati de un sport nou, indiferent care este acela.
Eu de curand mi-am cumparat role si inca este o provocare pentru mine sa nu cad. Sa fiu sincera, nici nu mi s-a intamplat pana acum si ma bucur ca dorinta mea mi-a fost indeplinita. Am vrut sa gasesc o ocupatie care sa ma ajute sa-mi eliberez mintea, sa ma relaxeze si sa ma faca pentru o scurta perioada de timp sa uit de tot.
Si am reusit!

Daca nu sunt rolele, poate fi inotul sau un curs de dans alert in care sa fii mult prea preocupata sa tii pasul cu ceilalti ca sa te mai gandesti la altceva.

Si daca alegeti sa impartasiti aceste activitati si cu una sau mai multe prietene, rezultatul poate fi neasteptat de bun!

marți, 27 mai 2014

Decizii in viata

Desi e foarte greu de acceptat la inceput, viata iti da niste suturi pe cat de puternice pe atat de bine venite pentru a te trezi, a realiza unde ai gresit si chiar a o lua de capat.

Cele mai radicale decizii le iei atunci cand iti este rau si in timp descoperi ca au fost cele mai bune.

Raul vine intotdeauna sa ne testeze, iar daca noi suntem suficienti de puternici sa nu ne abatem de la crezurile noastre, este imposibil sa nu reusim sa il eliminam.

Cand esti la pamant iti dai seama de cine esti, ce vrei, unde vrei sa ajungi si cine iti va fi alaturi.

Nu te intreba si nu blestema cand ti-e rau pentru ca toate vin in viata cu un scop predefinit pentru ca noi sa ne alegem calea viitoare.

luni, 26 mai 2014

...Ai acnee?

Incep seria problemelor cu care se confrunta des femeile cu acneea pentru ca si pentru mine a fost un subiect sensibil si pana de curand de actualitate.
Ceea ce stiu sigur este ca acneea poate aparea la orice varsta, chiar daca ai avut sau nu probleme la pubertate si poate aparea din cauza a nenumarati factori.
Eu personal nu am avut acnee in liceu, nici in facultate si in acea perioada imi amintesc ca ma uitam cu o oarecare neplacere la cei care se confruntau cu asa ceva. Dar un lucru am invatat in viata aceasta si anume ca roata se intoarce INTOTDEAUNA!

Eu am inceput sa am probleme serioase intr-o vara, la munte, dupa ce m-am lasat arsa de soarele puternic timp de 3 zile. Fiind cu cortul nu m-am gandit sa ma car si cu toate cremele si lotiunile dupa mine, asa ca m-am lasat in voia sortii. Dupa ce sambata am reusit performanta sa ma ard in ultimul hal pe fata, duminica m-am trezit cu mici mostruleti pe fata. Am invocat o mai multi vinovati pentru starea mea, dar in niciun caz pe mine.
Am crezut ca va fi o chestiune trecatoare si peste cateva zile nici nu o sa-mi mai amintesc ca am patit asa ceva. Insa, dupa cum va imaginati, nu a fost deloc asa, ci dimpotriva am inceput sa am probleme serioase si mostruletii sa nu mai treaca si sa apara tot mai multi noi.
M-am dus la un doctor dermatolog bineinteles, foarte titrat si recunoscut, care mi-a dat tratament cu antibiotice si mi-a recomandat Skinoren. De la el am aflat ca si femeile mature pot dezvolta acnee, ca nu mai este o regula sa ai numai la pubertate si ca 50% dintre femei se zbat cu aceasta afectiune.
De ce asa de multe?? Eu initial am crezut ca glumeste si ca incearca sa ma faca sa ma simt bine, dar apoi am inceput si eu sa ma documentez pe minunatul google si am descoperit ca avea dreptate.

Ce am invatat de la el:
  • alimentatia este totul: degeaba inghiteam eu antibiotice daca fumam, beam cafea, mancam iaurturi si pizza seara cand ma intorceam de la serviciu. Cand ai acnee nu ai voie sa consumi: lactate si derivate, fast food, zahar si tot ce contine zahar, prajeli, grasimi. Nu tu struguri, cereale cu lapte, cartofi prajiti cu aripioare, nimic, absolut nimic. Practic eu ar fi trebuit sa-mi schimb radicat stilul de viata si alimentatia.
  • sa folosesc numai produse cosmetice de calitate si dedicate tenului gras. Fara tratamente cosmetice, fara iritarea fetei sub orice forma, fara machiaj excesiv. Doar crema cu protectie solara - obligatoriu - si baza care se aplica inainte de fondul de ten. Stiu ca nu iti vine sa iesi asa din casa, dar sansele de vindecare cresc considerabil.
  • sa evit cat pot de mult praful, sa nu pun mana pe fata chiar daca sunt spalata recent si sa nu mai stau in soare sau la soare
  • sa beau cat de multa apa pot - lucru care s-a dovedit benefic si pentru alte "mici probleme"
  • sa constientizez ca daca nu am grija de corpul meu, totul se intoarce impotriva mea

Ce trebuie sa faci cand....?

Sunt destul de multe aspecte care ne pot afecta increderea in noi si mai grav pot naste anumite frustrari de care cu greu reusim sa scapam.
Foarte important pentru o femeie este aspectul sau fizic si cu toate suntem constiente ca ne poate aduce fie foarte multe beneficii, fie multe neplaceri cu care sa ne luptam zilnic.

Parerea mea este ca nu exista femei perfecte, corpuri extraordinare fara defecte, ci ca fiecare dintre noi se zbate cu cate o problema: acnee, celulita, vergeturi, riduri, gambe prea groase, aripioare, burtici inestetice si lista poate continua.

Toate ne-am confruntat cu cate ceva la un moment dat, insa atunci cand esti singura, te-ai despartit recent, orice mica chestiune poate zdruncina serios psihicul unei femei.
Numai ca, ceea ce trebuie sa stiti este ca pentru orice exista rezolvare si ca mai sunt cateva mii bune de femei care se confrunta cu aceleasi probleme.

Nu trebuie sa va desconsiderati doar pentru ca aveti cateva kilograme in plus sau v-au aparut cateva bubite pe fata, ci sa aveti puterea ca in loc sa va hraniti demonii sa incercati sa cautati cauza si sa o tratati.

Timp pentru voi trebuie sa va faceti intotdeauna, specialisti exista peste tot, solutii la fel, drept urmare cu un pic de rabdare si optimism veti ajunge si veti arata asa cum va doriti!