Sa fim mai buni!

Cel mai greu pe lumea asta este sa ramai om, sa faci bine si sa te gandesti si la cel de langa tine. A face rau, a fi invidios, a te razbuna, a rani sunt stari la indemana oricui si foarte usor de indeplinit.

Incercarea este atunci cand esti pus in situatia sa ierti, sa intelegi, sa empatizezi sau sa ajuti. 

De ce atata orgoliu, ca nu ne ajuta la nimic. De unde atata infumurare pentru ca suntem toti la fel cu bune si cu rele. Cat sa ne mai invrajbim ca sa intelegem ca nu ajungem nicaieri? Cum sa cersim pace si liniste cand in urma noastra e numai furtuna?

Sa nu ne mai plangem de ce nu avem, ci sa incercam sa multumim pentru tot ce ni s-a dat.

Sa nu ne mai bucuram de esecul celui de langa noi, ci sa-i intindem mana si sa-l ridicam de jos.

Sa ajutam fara pretentia de a ni se intoarce ceva.

Sa ne ingrijim de sufletul nostru in fiecare zi, pentru ca e cel mai important.

Sa ne hranim cu iubire si sa ne cautam linistea.

E greu sa fim oameni?

E nevoie doar de o clipa ca totul sa se naruie si sa se schimbe radical in rau.

Este aproape imposibil sa reusesti sa te mentii deasupra unei linii de plutire imaginare si sa ramai om?

Omul se perverteste cel mai mult in societate si capata apucaturi chiar animalice din cauza nevoilor si a dorintelor neimplinite. Este atat de usor sa urasti, sa porti invidie, sa vrei raul cuiva pentru ca acestea sunt primele instincte. 

Prin umanitate inteleg stapanire de sine, rabdare, dorinta de bine, de pace si uitatul in ograda proprie. 

De ce sa judecam cand nu stim evolutia, bagajul, cauzele devenirii acelui om? De ce sa fim invidiosi cand nu trebuie sa avem decat rabdare? De unde acest sentiment marsav ca daca cel de langa noi o duce mai rau probleme noastre devin mai suportabile?

Linia de plutire si-o fixeaza fiecare dupa posibilitati asa cum isi delimiteaza limitele si isi percepe calitatea vietii.