Gesturi care tradeaza minciuna

De ce mint oamenii?

Pe primul loc in clasificarea motivelor pentru care persoanele apelează la minciună s-ar situa evitarea unei pedepse, urmată îndeaprope de obţinerea unei recompense şi protejarea unei persoane care poate fi pedepsită. Evitarea unei ameninţări sau a unui pericol fizic, câştigarea admiraţiei celorlalţi, evitatea unei situaţii dificile sau jenante se numără şi ele printre justificari. Totodata, exista si situatii cand oamenii mint pentru menţinerea intimităţii sau dezvoltarea unei relaţii de putere cu ceilalţi, prin menţinerea controlului informaţiilor.

Minciunile spuse în mod deliberat  sunt o încercare de a face o impresie credibilă şi, prin urmare, persoana în cauză va încerca să evite afişarea oricăror gesturi, inclusiv anumite mişcări, pe care le cred că vor apărea suspecte, de teama de a nu fi descoperit.  Acest lucru poate duce la un grad de rigiditate neobişnuită şi se poate pune problema şi de apariţia fenomenului de inhibare. Gesturile ilustratorii sunt mai puţin folosite ca urmare a importanţei acordate argumentelor de tip verbal, atenţiei deosebite acordate argumentãrii şi, nu în ultimul rând,  necesitãţii de a menţine controlul.

Cum ne dam seama?

Mincinoşii afişeazã mai multe schimbãri la nivelul picioarelor deoarece se controlează mai greu în comparaţie cu faţa sau trunchiul si au reacţii verbale şi nonverbale mai puţin rapide, mai puţin prompte şi manifestă ambivalenţă când mesajul este evaluat simultan pe mai multe canale de comunicare. Putem vorbi şi de o rigiditate la nivelul comunicării gestuale, ei părând mai tensionaţi si mai nervoşi. 

Atunci cand oamenii mint, ei declara o stare emoţionalã diferitã fata de cea pe care o trãiesc de fapt, indicii nonverbali putand fi decodificati uşor prin analiza tipului de zâmbet pe care îl afişeaza: mai multe zâmbete false sau mascate în situaţia de înşelãtorie şi mai multe zâmbete care pãstrau trãsãturile zâmbetului real, pentru situaţia în care spuneau adevãrul.

Încercarea mincinoşilor de a-i convinge pe ceilalţi de adevãrul celor spuse poate antrena, într-adevãr, o grijã sporitã de a „nu face ceva greşit“, de a „nu lãsa sã scape“ si astfel exista elemente nonverbale care ii trãdeaza. Spre exemplu, mincinoşii prezintã schimbãri mai dese ale pupilei şi acesta ar putea reprezenta o modalitate de o codifica o minciună.

Pentru a-i decodifica în mod corect pe cei care mint, ar trebui sã ştim ce anume emoţie îi încearcã pe aceştia: ruşine, vinovãţie, teamã sau plãcere, pentru a cãuta elementele nonverbale specifice emoţiilor menţionate.

Miniciunile sunt spuse indiferent de locul în care ne aflăm sau de persoana cu care stăm de vorbă. În situaţiile în care miza nu este foarte mare, în momentul în care mincinosul este prins, el nu va trece decât printr-un moment de stânjeneală sau de ruşine, dar atunci când miza este destul de mare consecinţele pot fi de mari proporţii. Miza foarte mare este atunci când vorbim de infidelitate, de trădare sau complicitate.

Ne putem da seama dacă o persoană minte în momentul în care are mişcări necontrolate la nivelul picioarelor, deşi faţa şi trunchiul nu exprimă nimic, picioarele ne ajută în a decodifica minciuna. Cei care spun adevărul au reacţii nonverbale mai prompte şi mult mai rapide, nu au un râs fals şi par mai tensionaţi si mai nervoşi.