De ce mint oamenii?
Pe primul loc in clasificarea motivelor pentru care persoanele apelează
la minciună s-ar situa evitarea unei pedepse, urmată îndeaprope de obţinerea
unei recompense şi protejarea unei persoane care poate fi pedepsită. Evitarea
unei ameninţări sau a unui pericol fizic, câştigarea admiraţiei celorlalţi,
evitatea unei situaţii dificile sau jenante se numără şi ele printre
justificari. Totodata, exista si situatii cand oamenii mint pentru menţinerea
intimităţii sau dezvoltarea unei relaţii de putere cu ceilalţi, prin menţinerea
controlului informaţiilor.
Minciunile spuse
în mod deliberat sunt o încercare de a
face o impresie credibilă şi, prin urmare, persoana în cauză va încerca să
evite afişarea oricăror gesturi, inclusiv anumite mişcări, pe care le cred că
vor apărea suspecte, de teama de a nu fi descoperit. Acest lucru poate duce la un grad de
rigiditate neobişnuită şi se poate pune problema şi de apariţia fenomenului de
inhibare. Gesturile ilustratorii sunt mai puţin folosite ca urmare a
importanţei acordate argumentelor de tip verbal, atenţiei deosebite acordate
argumentãrii şi, nu în ultimul rând,
necesitãţii de a menţine controlul.